Ok, hai să stabilim de la început că e total OK să folosim cuvântul „trebuie”. Știu că în zilele noastre fugim de el ca Jerry de Tom (unde Tom e „trebuie”, you get it), dar aș vrea să înțelegi că e un cuvânt care înseamnă exact ce înseamnă el. Nimic mai mult. Încărcătura cu care vine este dată de noi.

Bun, acum că am numit elefantul din cameră, hai să vedem ce e de făcut când te lovește lipsa de chef, dar trebuie să creezi conținut pentru rețelele de Social Media și alte canale unde este prezentă afacerea ta.

Am observat că atunci când n-am chef de scris, de creat grafice, filmat etc., fie:

  1. Taskul e prea mare și mă copleșește,
  2. Nu m-am odihnit bine și sunt obosită,
  3. Am prea multe taskuri pe listă și intru în freeze complet,
  4. Nu îmi este clar exact ce am de făcut, nu știu topicul pe care să îl acopăr,
  5. M-am deconectat de la scopul meu sau
  6. Sunt într-o fază a ciclului menstrual în care etapa de creație nu are prioritate.

Sunt convinsă că ar putea fi mai multe motive, dar astea sunt observațiile mele personale.

Așa că aș începe chiar de aici: să observi de ce anume își strecoară nasul amânarea fix atunci când te așezi la birou să creezi content.

Mă uit la Ilinca, fetița mea, că o apucă lipsa de chef exact atunci când trebuie să își facă temele. Cu 2 minute înainte, dacă ai vedea-o, ai zice că e cel mai creativ și dedicat copil din lume – atât de concentrată e când își îmbracă păpușile…

Și, Dumnezeu mi-e martor, și eu am atât de multe momente de amânare! Da, sunt creator de conținut profesionist și nu sunt întotdeauna în flow. Nu sunt un roboțel creativ, dimpotrivă. Am învățat de câțiva ani să îmi onorez, înainte de toate, corpul. Să îl ascult, să văd ce vrea să îmi spună.

Dacă ești femeie și citești articolul ăsta, atunci va avea cu atât mai mult sens pentru tine. Îți promit că lipsa de chef care te lovește înainte să faci postarea aia este un simptom a altceva mai profund de atât. De asta îți spuneam mai sus că un prim pas este să fii curioasă, să observi dacă este vreun pattern acolo.

  • Te duci să mai pui de o cafea exact când deschizi Meta, să scrii postarea?
  • Îți amintești dintr-odată că n-ai plătit factura la Internet?
  • Caști și te freci la ochi și te cuprinde o ceață mentală?
  • Îți spui constant „nu știu despre ce să vorbesc”?
  • Sau, poate, își strecoară vocea care-ți spune „s-a mai vorbit despre asta de 1000 ori” sau „degeaba postezi, că oricum nu se uită nimeni”.

Pasul 1: observă.

Pasul 2: surprinde-ți creierul.

Vorbesc serios. Dacă ai intrat într-o horă în care creierul tău asociază automat tastatura și iconița de la Word cu „neeh, nu azi!”, atunci e timpul să aduci o schimbare în peisaj. Surprinde-ți creierul și fă ceva ce nu faci de obicei.

Te poți deplasa, de pildă, în altă încăpere, dacă lucrezi de acasă. Poți să îți faci un ceai cu o aromă nouă, pe care nu ai mai gustat-o până atunci. Sau să pui niște Peppermint în difuzor.

Ce obișnuiam eu să fac era să îmi setez Content Day vinerea și să merg la cafeneaua mea preferată din oraș. Stăteam acolo cam 4, 5 ore, aveam parte de muncă neîntreruptă, mă relaxau complet sunetele de fundal, clinchetul lingurițelor care amestecau zahărul în cafea, aparatele de făcut cafea care râșneau constant, mirosul, freamătul oamenilor.

Ajută mult să schimbi mediul atunci când te apuci de creat conținut

Era altceva. Complet diferit de rutina mea uzuală. Și ușor, ușor, am început să râvnesc ziua de vineri, pe care o asociam cu timp pentru mine, pentru creșterea afacerii mele, cu ușurința și bucuria de a crea.

Pasul 3: mișcă-ți corpul.

Din nou vorbesc serios. De multe ori, „simplul” task de a scrie, de a scoate în lume propriile noastre idei (mai ales dacă sunt vulnerabile și presupun „expunere”) este prea amenințător pentru creierul nostru. Rolul său e să te protejeze, chiar dacă asta presupune să te țină în locșorul tău confortabil.

Și atunci e important să îi aduci dovezi că e ok, că nu are de ce să se teamă. Scutură-ți brațele, sari ca o minge, fă jumping jacks, simte tălpile cum ating covorul sau parchetul – toate semne că ești în siguranță. Nu uita, corpul și creierul tău sunt o echipă, doar că uneori, ca în orice echipă, membrii au păreri diferite.

Pasul 4: sparge taskul în mini-tasks

După ce te asiguri că te-ai reconectat la sentimentul de siguranță, aruncă o privire asupra taskului care tronează pe ecran. Dacă e amețitor de mare, sparge-l în bucățele.

Să luăm articolul acesta de blog, de pildă. Dacă ar fi fost prea mult pentru mine și n-aș fi știut de unde să încep, aș fi făcut așa:

  • Research de subiecte SEO keywords & co – LUNI;
  • Scris intro și primele două paragrafe (de aici cel mai probabil aș fi intrat în starea de flow și aș fi terminat tot articolul. Dar e perfect ok să te oprești la primele două) – MARȚI;
  • Continuat de scris întreg articolul – MIERCURI;
  • Research de imagini complementare și urcat articolul de pe blog – JOI
  • Publicat pe rețele, newsletter etc – VINERI

Presupunând că fiecare task n-ar trebui să îți ia mai mult de 30 minute, cu excepția zilei de marți, îți notezi în calendar și îți blochezi intervalul acela de timp. Deci un task care ți-ar lua în mod normal aproximativ 3 ore ajunge să fie foarte ușor de făcut pe bucățele. Dar depinde mult dacă este un stil care ți s-ar potrivi.

Dacă nu știi despre ce să mai postezi pe Social Media, am un calendar editorial plin cu idei creative, pe care îl poți descărca gratuit aici:


.

Pasul 5: păstrează viu în minte scopul final

Mă întorc la „de ce contează să îmi expun ideea/abordez subiectul/fac postarea asta?”. Ce se întâmplă dacă nu îndeplinesc asta? Ce se întâmplă dacă da?

Dacă, de pildă, te așteaptă lansarea unui program nou, e posibil ca amânarea asta să te coste în termeni financiari? Poate nu aduci suficienți clienți dacă nu vorbești despre program?

Nu uita că, at the end of the day, ai o responsabilitate în calitate de lider al afacerii tale. Și cu fiecare promisiune încălcată, adaugi încă o cărămidă pe o temelie șubredă, care nu-ți este de folos.

Pasul 6: dacă nu ești în spațiul mental potrivit, abandonează planul, dar NU înainte de a-i găsi un alt interval în care să îl duci la bun sfârșit.

Când chiar nu merge, nu mai forța

Ce vreau să spun cu asta este că, uneori, indiferent cât de bine te-ai odihnit cu o seară înainte, indiferent cât de bine ți-ai planificat ziua, cât de bine te-ai pregătit, pur și simplu n-o să meargă. Și cel mai probabil nu va ieși o treabă foarte bună oricum, ca să nu mai spun că vei trage de tine preț de 5 ore pentru un task pe care în mod normal îl poți termina în 30 minute. Been there, done that.

Am vorbit pe îndelete despre importanța pauzelor în procesul creativ și randament în business într-o intervenție LIVE pe Instagram alături de Andreea Gavriluță, florist fericit la Firfior. E o conversație juicy, te invit să o urmărești aici, ca să te împrietenești cu ideea de pauză:

AICI LINK SPRE LIVE


Cel mai frecvent mi se întâmpla asta când eram în preajma menstruației, dar nu eram conștientă de asta. Îmi făceam planificarea fără să iau asta în calcul (lucrurile s-au schimbat dramatic de când îmi fac planificarea în funcție de ciclul menstrual!) și mă întrebam de ce în unele zile sunt wonder woman și în alte zile sunt pur și simplu… woman.

Deci? Ce fac? Mă uit în calendar și găsesc cel mai apropiat spațiu pentru asta, mă îndepărtez de computer, închid tot și iau o pauză.

Doar iau o pauză, chiar dacă e în mijlocul zilei.

My business, my rules.

Deci, să recapitulăm. Ce faci când TREBUIE să creezi conținut online, dar n-ai chef?

În primul rând, observă dacă este un pattern acolo, dacă nu cumva ai intrat într-un loop din care nu mai ieși. Apoi fă ceva surprinzător, ceva care îți va scoate creierul din starea de obișnuință. Mișcă-ți corpul, ca să creezi sentimentul de siguranță și să-l aduci în prezent și sparge taskul în taskuri mai mici dacă ți se pare copleșitor. Conectează-te la „de ce-ul” din spatele bucății de content pe care vrei să o creezi și, în cele din urmă, dacă nu ești în energia potrivită, mută activitatea asta într-un alt interval orar și ia o pauză.

Cred că cel mai important este să dormi cum trebuie.

Cum TREBUIE and I mean it: adică să te odihnești și să mergi la somn devreme, fără ecrane.

Lipsa de somn sufocă procesul creativ și, în timp, ajungi să ai o luptă în propriul tău corp fără să știi de ce.