Nu mă întreba unde au intrat primele luni din 2022 – probabil în sacul lui Moș Crăciun, probabil într-o altă dimensiune, cert e că au zburaaat! DAR mijlocul de an este mereu un prilej fabulos să îți recalibrezi obiectivele, să vezi unde ești și ce mai ai de făcut să ajungi unde îți dorești.
Firește, comunicarea online nu scapă de un review (și cu atât mai puțin de planificare!), așa că îți propun să îți iei timp săptămânile acestea și să faci o verificare ca la carte.
Așadar, îți voi arăta, în cele ce urmează, cum îmi fac eu review-ul de la mijloc de an și cum mă asigur că sunt în grafic cu țelurile pe care mi le-am trecut cu câteva luni în urmă.
1. Primul pas este întotdeauna să verific cum m-am SIMȚIT în ultimele luni.
Pentru mine este foarte important aspectul acesta, așa că nu îl neglijez. Îmi fac o trecere în revistă la fiecare final de lună, deci îmi vine ușor, la mijloc de an, să arunc o privire peste notițele din fiecare trimestru/lună.
Îmi iau 10-15 minute să mă conectez la evenimentele cele mai importante din prima etapă a anului și să observ care sunt principalele sentimente pe care le-am avut. De pildă, la început de 2022, mi-am ales (sau mai degrabă a venit spre mine) cuvântul „Acțiune”. Însă în Aprilie, după un prim trimestru tumultuos, în care am ajuns în prag de epuizare, am simțit nevoia să îmi reașez cuvântul. Așa că a venit nevoia de „Blândețe” mai degrabă decât de acțiune.
2. Îmi trec mereu mai întâi pe listă succesele, indiferent cât de mari sau mici sunt.
Asta este important îndeosebi dacă nu obișnuiești să celebrezi reușitele, dacă nu îți vine natural. Suntem atrași de negativitate – o spun chiar studii recente, e ceva ce se numește „negative bias” – deci e firesc să ne concentrăm în primă instanță pe ce n-a mers.
Dar îți promit că sigur-sigur găsești cel puțin 10, 15 reușite pe care să le sărbătorești din prima jumătate de an. Ai reușit să scrii primul tău articol de blog? Congrats! Pune asta pe listă! Ai avut un interviu în ziarul local? Wow! Trebuie să fie pe lista ta de reușite! Și așa mai departe.
3. Îmi trec obiectivele pe care le-am avut pentru prima parte din an și pe care nu le-am atins.
Dacă sunt parte dintr-un obiectiv mai mare, care se întinde pe tot parcursul anului, e ok. Dacă nu, investighez. De ce nu mi-am atins țelul/țelurile? Ce mi-a stat în cale? Ce gânduri m-au împiedicat? Ce obiceiuri m-au ținut pe loc? Ce aș fi putut face mai bine?
Le trec pe toate, complet sincer, fără să îndulcesc realitatea. Asta mă ajută, apoi, să nu mai repet greșelile.
4. Ultima parte: îmi planific restul obiectivelor și le împart pe trimestre.
Când îmi pun obiectivele în calendar, am grijă să îmi trec și zilele libere, zilele de odihnă, planurile cu familia, cu prietenii, precum și timpul cu mine (mers la alergat, yoga, vizualizare de grup, gym etc.). Abia DUPĂ ce îmi trec asta, planific lansările și programele, asta ca să mă asigur că am rezervorul plin cu energie.
În munca mea dau foarte mult, ofer din energia mea fără limite, și e foarte, foarte important să mă și încarc. Nu știu cum e la tine, dar eu am ajuns de câteva ori la burnout pentru că am făcut planificare pe dos și m-am pus pe ultimul loc. Nu e ceva ce te sfătuiesc să faci, indiferent în ce domeniu ai business-ul!
Buuun, cam așa îmi fac eu analiza de jumătate de an – mas o menos, cu mici modificări, eu merg mult și după intuiție – dar merge la fel de bine și la final de trimestru. De fapt, te încurajez să îți iei o oră, două, odată la 3 luni, să faci un check-in. Pentru că așa nu pierzi din vedere the big picture și îți este mai ușor să observi dacă te-ai rătăcit sau dacă ești pe drumul potrivit.
Ca să îți vin în ajutor, te invit la membershipul hibrid Power Hour Collective, în fiecare prima zi de Luni din lună, unde vom face toate lucrurile acestea ÎMPREUNĂ, sub energia frumoasă de grup.
Înscrie-te mai jos: