CONVERSAȚIE | Pauzele, un moft? Despre importanța pauzelor în procesul creativ și randamentul în business

Cât de important este să ne luăm timp liber, să ne luăm mintea de la lucrurile pe care le facem în fiecare zi, să ne bucurăm de timpul „mort”, să nu facem nimic pentru a putea să fim mame bune, antreprenoare bune? Să ne bucurăm de viață mult mai mult?

Societatea care trăim acum, ritmul în care se mișcă lucrurile – ne înnebunesc, de cele mai multe ori. De asta ne devine greu să stăm. Doar să stăm pe scaun fără a face nimic. Dar și creierului nostru îi este greu să nu se gândească la ceva, să vedem, așa, o foaie albă pe care abia așteptăm să o desenăm.

Această conversație a avut loc, original, LIVE pe Instagram, ca parte din inițiativa Business SisterHood Live, program de mastermind coordonat cu măiestrie de Bianca Gheorghescu.

N-am găsit un invitat mai potrivit pentru a putea să vorbim despre pauze ca mod de a ne reîncărca bateriile creative și de a da randament în business, decât Andreea Gavriluță – florist fericit, așa cum se intitulează ea, la FirFior.

Andreea este creativitatea întruchipată. Noi două avem o relație foarte lungă. Și ne dorim ca la sfârșitul conversației să reușim să aducem altă perspectivă asupra pauzelor. Să nu ne mai uităm că la ele ca la dușmanul nostru sau bau-bau-ul ăla care ne mănâncă din productivitate. Să nu ne mai punem etichete precum „leneșe”, ci mai degrabă să acceptăm ideea de pauză. Cu alte cuvinte, să ne împrietenim cu pauzele.

Să începem:

– Cristina: Andreea, astăzi vorbim despre pauze, despre timpul pe care ni-l luăm pentru noi și despre cum putem să fim mai creative, să îi dăm un boost creativității – stând.

Andreea, tu ești florist la bază și faci și design-ul pentru diferite evenimente. Practic coși firul roșu al poveștii clienților tăi. Aș vrea să ne povestești despre un episod, primul care îți vine în minte, în care îți amintești că ai avut mare nevoie de o pauză, că altfel „se termină lumea”.

– Andreea: Unul dintre cele mai grele momente a fost 2021, anul după pandemie. Eu am deschis acest atelier, FirFior, fix înainte cu 3 luni de pandemie, deci în 2020, neștiind ce urmează, și făcusem investiții. Mi s-au anulat TOATE evenimentele, tot ce plănuisem.

Așa că anul 2021 a fost un an în care s-au recuperat foarte multe evenimente din 2020, au venit alte cereri. Eu nu prea știam atunci cum să îmi conduc afacerea. Când am plecat la drum, am plecat cu o idee, doar că pandemia mi-a schimbat această idee pe parcurs și am fost nevoită să fac foarte multe compromisuri. Am ajuns în punctul în care în 2021, de teama de a nu pierde mai mult decât am pierdut în 2020, am spuneam „da” efectiv oricărui client care a venit spre mine.

„Poți să mă ajuți cu asta?”;

„Poți să faci pentru că am un eveniment”?

Era mereu un DA. Pentru că a fost și rostogolul ăla puternic, după 2020, în care toată lumea avea cerințe.

Pe repede înainte am rulat așa o vară întreagă. Am avut o zi în care am plâns că nu mai puteam fizic, psihic. Deci nu mai puteam. Pentru că pe lângă partea fizică și psihică era și partea financiară pe care eu nu o aveam. Spuneam „da” la toată lumea și făcând chestia asta mi-am dat seama că mai mult am investit și am cheltuit. A fost un haos complet. Nu a fost neapărat un moment, a fost acel de jumătate de an 2021, în care efectiv, n-am știut nimic. Nu știam care sunt valorile mele, nu știam ce îmi doresc de la business-ul acesta, știam modul în care îmi doresc să lucrez și cam atât.

Și la final de an, când am tras linie, am zis: „Doamne, eu ce fac?”. Mi-am dat seama că din tot ce am făcut în 2021, cred că 10% făcusem cu drag și din inimă și restul erau chestii pe care le-am ales din compromisuri. Asta pentru că deja nu mai știam cine sunt, ce vreau, alergam în continuu.

– Cristina: Să știi că și eu am avut o perioadă asemănătoare, în preajma Crăciunului 2020. Trebuie să știi despre mine că prima mea afacere a fost „Căsuța poveștilor” în care scriam și tipăream cărți personalizate pentru copii și pentru părinți. Am făcut foarte multe compromisuri și a fost foarte greu.

Făceam în paralel cărți și scrisori de la Moș Crăciun și era atââât de haos. Oricum afacerea mea a fost un fel de binefacere. Din păcate, am organizat timpul atât de prost, nu m-am gândit la cum AȘ VREA să fac lucrurile, din aceeași stare de disperare despre care spuneai și tu.

Tot anul 2020 a mers foarte prost. Mă bucuram atunci când cheltuielile erau la nivelul încasărilor, dar de multe ori se întâmpla să aduc eu bani de acasă. Oricum, anul pandemiei a fost înghețat, dar m-am bucurat că dintr-odată a fost un boom de Crăciun. Ni se permitea să stăm împreună, să ne vizităm și atunci lumea vrut să facă cadouri. Au venit comenzi peste comenzi. Nu știam când să spun STOP.

Imaginează-ți că eu trimiteam aceste cărți de o calitate a printului excepțională din UK în România. Și am zis „OK” lasă că le trimit eu, că găsesc un curier. Dar nu am luat în calcul nici măcar ideea că de Crăciun, oricum totul este foarte aglomerat și eu le trimiteam de la 2000 km distanță… Și era ultimul an înainte ca UK să iasă din UE și am zis că o să fie foarte bine la Vamă, o să treacă cu bine totul. Se întâmpla chiar și pe 18 decembrie să iau comenzi. Deci poți să intuiești ce a urmat….

Era un haos total, lucram non stop, nu aveam timp nici de familie. Nu avem timp de nimic. Dar eram fericită că merg lucrurile, că am comenzi. Făceam și scrisori în paralel, trebuiau și ele trimise. Chiar trebuiau să ajungă până pe 24 neapărat, pentru că, nu-i așa, ăsta e farmecul atunci când primești o scrisoare de la Moș.

Consider că am ajuns la burnout și eu iau foarte serios la cuvântul acesta! Îmi amintesc că în perioada respectivă ajunsesem să mă trezesc transpirată pentru că mi se părea că aud curierul, mă întrebam când ajung comenzile, visam clienți nefericiți…

Dar, pentru că ideea acestei conversații este de a normaliza ideea de a sta, de a lua pauze, de a face spațiu, te întreb, Andreea, de ce fugim de pauze?

– Andreea: Ca o paranteză – am observat că și în discuțiile cu mirii nu există o pauză. Le cer de multe ori să facem în așa fel încât să fie și pauze în discuțiile noastre. Până acum 2-3 ani eu am fugit întruna și nu mi-am luat momente de respiro. Nu am conștientizat ce înseamnă cu adevărat o pauză pentru mine. Când mă gândeam la întrebările pentru acest interviu, mi-am dat seama că eu nu îmi luam pauze niciodată.

Aveam și job-uri în care eram constat ocupată. Mă simțeam cumva vinovată dacă nu eram ocupată. Chiar și atunci când stăteam singură, nu puteam să stau în adevăratul sens al cuvântului. Nu puteam să citesc o carte fără să mă gândesc la lucrurile pe care trebuia să le fac.

Dar pauzele oricum sunt diferite. În sensul că poți să-ți iei o pauză fizică – faci o plimbare, poți să-ți iei o pauză socială – ieși o prietenă să mănânci ceva sau poți să-ți iei o pauză spirituală – te duci undeva și meditezi, asta e în funcție de fiecare.

Nu aveam pauze pentru că în capul meu era constant zgomot. Trebuia să fac de toate, ca să nu mă simt inutilă. Este important ca între task-ul 1 și task-ul 2 să-ți iei o pauză, fie 5 minute, nu contează, dar să-ți iei acea pauză.

Andreea Gavriluță

Acum îmi dau seama – contează foarte mult și meseria pe care o practic. Simt că florile mai m-au ales pe mine și îmi dau seama și am înțeles cum funcționez și de ce funcționează lucrurile. Trăiesc cu gândul că pauzele și momentele astea de a nu face nimic sunt foarte firești.

– Cristina: Ce frumos ai menționat despre firesc! Uite, eu îmi amintesc de perioada din copilărie că atunci când mergeam la bunicii mei, când mergeam cu ei la câmp, ei își onorau de fiecare dată pauzele. Se opreau, își umezeau palmele, se uitau la soare, se odihneau, se uitau la cer, apoi continuau.

Dar simt că la un moment dat, deși am crescut văzându-i pe ei așa, m-am detașat de această idee de pauză. Nu știu de ce, deși corpul meu a știut lucrul ăsta, l-a luat, l-a memorat, l-a tipărit, eu am intrat într-o horă a agitației, cumva, fără să știu, fără să vreau să fiu prinsă. Fiind cuprinsă de entuziasmul pe care îl am eu de obicei (pentru că sunt un om foarte exploziv :D), cred că am vrut să-mi păstrez reputația de acest om vesel și în continuă mișcare. Mi se părea că dacă nu mai sunt „eu”, oamenii nu mai vin la mine, nu mai apelează la mine, nu mă iubesc. Că dacă mă opresc, mă vor respinge.

Sunt uimită de cum suntem noi, fiecare atât de diferit! Cred că, la fel, și pauzele sunt atât de unice. Dacă ar fi o rețetă pentru pauză, este aceea că faci cum vrei tu și că este doar a ta, iar ingredientele le știi doar tu.

– Andreea: Simți de multe ori că dacă îți iei acea pauza, ai ratat totul, că se termină totul și că nu mai ești în rând cu lumea. 

Pauzele, de obicei, îți spun ceva despre tine, îți spun lucruri pe care de multe ori nu ai vrea să le știi despre tine. Mai bine ești ocupat decât să stai cu cineva la discuții, ca să nu descoperi lucruri despre tine și să-ți pui prea multe întrebări.

Să știi că mi-era frică să iau o pauză pentru că apăreau etichetele, pentru că mă gândeam că lumea mă va judeca dacă mă opresc un pic, dacă nu sunt în forfotă.

Dar, foarte important: chiar dacă mi-am luat de multe ori pauze, totuși, am ținut cont de valorile mele în business și am ales să fiu serioasă față de clienții mei.

– Cristina: Ha, ce interesant! Uite, eu funcționez diferit față de tine. Tu dai totul dintr-o dată și după îți iei singură pauze. Eu, în schimb, am energie doar pentru lucruri care mă satisfac și care sunt total în acord cu ce simt eu. Și pot duce mult așa fără să simt nevoie de pauză.

Le spun și clientelor mele și observ asta la ele – e atât de dificil să-ți dai permisiunea să lucrezi în ritmul tău, tocmai pentru că de multe ori clienții vin cu un alt background, au alte așteptări. Noi așa funcționăm ca societate. Și-ar fi bine de multe ori să ne întoarcem la rădăcini și să vedem cum făceau bunicii noștri, străbunicii noștri, pentru că ei făceau lucrurile destul de intuitiv, adică nu-și puneau pe foaie task-urile pe care trebuiau să le facă sau pauzele, ci pur și simplu, când simțeam că au nevoie, își luau o pauză.

Eu merg chiar mai departe și mi-am pus în contract normele după care eu funcționez în acest business. În funcție de cum am energie, după cum sunt eu. Îmi îndeplinesc întotdeauna promisiunile, dar o fac așa cum mi se potrivește. Așa au venit spre mine oameni care îmi respectă limitele și îmi acceptă ritmul.

Uite, pentru discuția noastră, eu am pus pe hârtie și alte motive pentru care ne este greu să ne luăm pauze:

• Nu sta, că-ți stă norocul în loc – e o zicală pe care am auzit-o de când eram mică.

Deci avem și partea asta de moștenire. Ce luăm cu noi din copilărie și alte momente cheie din viața noastră.

• FOMO – fear of missing out, „dacă ratez ceva fix când îmi iau eu pauză?”
• Instant Gratification – nu vin rezultate imediate din pauză, deci ce rost are?

Și în continuare aș vrea să vorbim despre cum ne ajută pauzele să fim creativi. Care e părerea ta despre asta, Andreea?

– Andreea: Eu cred că atunci când iei pauze, ajungi să ai parte de creativitate. PAUZA ÎNSEAMNĂ CREATIVITATE pentru mine.

– Cristina: I love this! Și, uite, aș vrea să vorbim un pic și despre ce se întâmplă, mai exact în timpul unui moment de respiro, de ne accelerează procesul creativ. Tu spuneai că pentru tine pauza înseamnă creativitate, și să știi că este backed by science. Mi-am notat rezultatele unui studiu care spune că un om care merge la muncă, care este angajat, lucrează, în mod REAL doar 2 ore 53 minute pe zi. Deci are doar 2 ore în care el este cu adevărat productiv din cele 8 ore.

Deci eu mă întreb: dacă doar atât putem, ce facem cu celelalte ore? Unde încape pauza? Cum faci să o strecori în timpul tău ca să aibă SENS? A nu se înțelege că dacă punem pauză, procrastinăm! Amânăm sub pretextul pauzei… de câte ori nu mă ridic să-mi fac o cafea FIX când trebuie să lucrez la un proiect, ohooo!

Ideea este că atunci când facem spațiu mental, creativitatea încearcă și ea să dea din coate, să spună „hei, și eu sunt aici!”. Gândiți-vă ce ecosistem sănătos ar avea business-ul nostru dacă doar i-am lăsa spațiu creativității. Sabinne Sonnentag invetase termenul de „Detasament psihologic de muncă”. Deci lucrezi, dar după ce termini, te deconectezi total de muncă. „Psychological detatchment from work” – mi se pare genial!

Ne lăsăm spațiu pentru… nimic. Mă uit că, în ultima perioadă, și detașamentul ăsta de muncă e plin de altceva. Adică, simt nevoia să umplu golul acela cu altceva. Dacă nu muncesc, ascult un podcast. Până și la duș ascult ceva.

– Andreea: Da, exact, pentru că simți că dacă te oprești și nu faci nimic, gata, te oprești, nu mai crești.

– Cristina: Daaa! Vrem să ne hrănim mereu cu informații, parcă să creștem forțat. Noi nu ne mai dăm voie să creștem în ritmul nostru, cum o face o floare, de pildă. Și uite, dacă tot am menționat de flori, hai să facem o paralelă cu o grădină.

– Andreea: Dacă plantăm într-o grădină foarte multe flori, la început arată minunat. Dar dacă nu ne îngrijim de ea, cresc buruieni, se încolăcesc una pe cealaltă, nu au spațiu. Și cred că, de fapt, pauzele sunt exact asta: culesul buruienilor, curățare, ca să putem să ne bucurăm de flori.

– Cristina: Ce frumos spus, da.. și să facem loc ca ele să crească. Și aș vrea să vedeți florile astea ca fiind ideile voastre, momentele de împrospătare, de conectare la nevoile voastre, la corpul vostru. Eu mă uit la mine, că în ultima perioadă am trecut dintr-un necaz de sănătate în altul – cum n-am mai pățit de când eram copil. Corpul a tot încercat să-mi spună să mă opresc.

Aparent, pauzele par a fi o frână. Că stăm pe loc. Dar în spate, e ca și cum am reumple rezervorul, ca să putem funcționat mai departe, ca să ajungem la destinație, oricare ar fi aceasta.

Sunt multe pauze care au lipsit și se resimt acum, după mulți ani. Acțiunile din trecut acum se văd abia acum, când s-a umplut paharul – și asta s-a întâmplat în timp. Și uite, trecem la randamentul în business. Și întreb, ce ar fi dacă am privi pauzele ca un combustibil, nu ca o frână?

Pentru că, aparent, pauzele par a fi o frână. Că stăm pe loc. Dar în spate, e ca și cum am reumple rezervorul, ca să putem funcționat mai departe, ca să ajungem la destinație, oricare ar fi aceasta. Corpul nostru e mulțumit, creierul nostru e odihnit și, uite, aici poți tu să vorbești și despre sufletul nostru.

– Andreea: acesta e un subiect foarte sensibil pentru mine. Am nevoie de o pauză, haha!

Eu mă simt ca într-un travaliu profesional. Mi se pare ireal că poți să îți adaptezi un business cu ADEVĂRAT după propriile tale valori. Și dacă mă întreba cineva, îndrugam eu acolo câteva valori. Dar niciodată nu mi-am luat pauză să mă gândesc cu adevărat la asta. Când făceam exerciții de „imaginează-ți cum arată business-ul peste câțiva ani”, dar eu mi-am dat seama că atunci câțiva ani nu puteam scoate mai mult de 3 propoziții. Nimic profund.

Dar am luat o pauză azi, mâine alta. Și pauzele din business mi-au dat ocazia să-mi cunosc valorile mai bine și să nu mă ghidez după valori care nu erau de fapt ale mele. De multe ori mă inspiram de la alții, dar mi-am dat seama că ALTELE sunt valorile mele.

Mi-am zis „eu pe alergătură am tot fost, ia să văd cum e și altfel, să văd”. Și să știi că poate ai tendința să crezi că pauza te face să pierzi timp, bani. Și da, există și riscul ăsta, dar am preferat să pierd timp și bani și tot ce mai fost în perioada în care mi-am asumat lucrul ăsta, dar după să se așeze lucrurile pentru tot restul vieții.

– Cristina: mmm, ce frumos ai spus! Deci am putea spune că ai preferat să pierzi timp și bani, dar să nu te pierzi pe tine…

– Andreea: să mă regăsesc pe mine, mai degrabă… Și da, am pierdut multe lucruri, dar dacă mă uit acum, toate pierderile acestea au fost, de fapt, câștiguri. Și uite, anul acesta, îți spun sincer că nu cred că am măcar un client cu care să nu colaborez perfect. Asta pentru că mi-am luat timp să îmi asum ce vreau și cum vreau să fac lucrurile. Mai este de învățat…

– Cristina: Oh, da, mie mi se pare că e un proces pentru o viață. Mi se pare că timpul pe care îl creăm în timpul pauzelor ne ajută să discernem între care este vocea noastră și care este vocea altora. Ori dacă noi nu ne oferim timp, spațiu și blândețe să discernem, nu ne putem da seama. Că e ca și cum ar fi un ropot de aplauze și nu îmi pot da seama, în tot sunetul acesta comun, care sunt palmele mele. Dar pauza te ajută să îți auzi propriile-ți palme care te aplaudă!

– Andreea: Eu mă tot întorc la flori, că asta știu să fac. Mă uit, și vorbesc des despre asta, la ce fac oamenii imediat ce primesc un buchet de flori. Îl pun imediat în vază și gata. Dar ce-ar fi dacă, mai întâi, ți-ai lua un moment să le miroși? Să te holbezi la ele? Să le observi textura, culoarea? Lasă, că te uiți după la firma de la care au fost cumpărate și le desfaci celofanul, ăsta e alt proces.

Și, uite, atelierele de terapie pe care le creez sunt pentru oameni care vin din toate domeniile, nu au treabă cu domeniul floristic, oameni care spun „oh, eu n-am pic de creativitate în mine! Am primit un voucher cadou, m-a adus cineva aici etc.”. Eu observ că lumea are nevoie de pauze, dar pur și simplu nu știe cum să reacționeze în fața ei. Și, întorcându-mă la atelier, mă uit la oamenii aceștia și văd cât sunt de liniștiți în timpul procesului, văd că au timpul lor și creează niște buchete… și ce mândrie e în ochii lor, nu le vine să creadă că au creat așa ceva. Îmi dau seama că, de fapt, creativitatea există în fiecare.

– Cristina: Ah, da, mie mi se pare că suntem creativi de fiecare dată când găsim o soluție, când încropim o mâncare cu ce avem în frigider, o pizza din resturi etc. Că îți pui rotițele în mișcare. Eu chiar am un jurnal, care se numște „Sparks of Creativity”, cu niște exerciții fabuloase de creativitate. Deci mi se pare fain să fie și așa: să îți iei intenționat o pauză, să dai o filă din jurnalul „Sparks of Creativity” de exemplu, dar e fain și cu pauza care vine… de dragul pauzei. Și uite, mi-ar plăcea să discutăm despre ce face, fiecare dintre noi, acum în momentul acesta, ca să ne asigurăm că ne luăm pauze zilnic.

– Andreea: bună întrebare. Că mi se pare că nu trebuie să așteptăm concediul ca să ne luăm o pauză. La mine lucrurile sunt foarte simplu, nu fac nimic extraordinar: tot ce e verde, e pauză! Direct în pădure, cu picioarele pe pământ și stat și uitat sus pe cer.

Apoi, mă rog – nu-mi încep ziua fără să mă conectez la Dumnezeu și cred că ce am reușit să devin astăzi e de la El. Dimineața mă conectez cu Dumnezeu. Mai merg și mănânc singură, doar eu cu mine, iau prânzul și iau un pahar de Prosecco. Mi-am împărțit pauzele așa: e o pauză fizică în care merg și îmi aerisesc mintea, o pauză socială în care simt nevoie să ies cu prietenii mei cei mai dragi să vorbim vrute și nevrute și pauza spirituală care se regăsește nu doar duminica. Și cele 5 minute după o zi agitată în care stăm toți ai casei și vorbim despre cum a fost ziua noastră, fără telefoane, fără tehnologie.

– Cristina: vai, mie mi-ai făcut poftă de pași în nisip. Ador să simt nisipul pe tălpi. Mi se pare răsfățul suprem!

– Andreea: Da, ador să merg desculț! Dacă aș putea, aș trăi veșnic desculț! Îmi aduc aminte acum de ceva! În perioada de iarnă, când n-am avut așa multă activitate la atelier, simțeam că îmi ia foc creierul, am lucrat mult la laptop! Nu mai puteam să duc! Așa că am ieșit afară și am mers cu picioarele goale în zăpadă și când am intrat în casă, zici că mi-ai dat 2 litri de cafea

– Cristina: Ce fain! E ceva ce îți face bine ție! Nu pot să vă explic ce important e să găsiți tipul de pauză care vi se potrivește. Eu să fac ce faci tu… brr! No way! Ce aș mai sugera este să faceți planificarea zilelor PORNIND de la pauze. Nu trebuie neapărat să fie în calendar, să fim rigizi – ne luăm momente și în funcție de cum simțim nevoia.

Dar ce fac eu, mai ales dacă am sesiuni sau cursuri – pentru că sunt omul care dă multă energie și țin spațiu pentru oameni – îmi scutur corpul. Sar ca o minge, mai pun și muzică tribală, să shake it off, ca să mă reconectez la mine. Ce mai fac, în pauza pe care mi-o iau, nu fac ceva ce fac la muncă, e altceva. Adică, de pildă, nu scrollez în timpul pauzelor – pentru că asta fac întotdeauna for a job. Și încă o chestie: să setați o intenție pentru pauza respectivă. Să mă întreb „ce îmi doresc de la pauza asta? Să mă odihnesc? Să mă reîmprospătez? Să fac spațiu pentru ceva ce urmează?”. Asta ca să îi și transmitem corpului că e total safe să și stăm, mai ales că suntem obișnuite ca mereu să FACEM ceva.

Eu și Andreea îți mulțumim că ne-ai citit până la final, sperăm să își fi fost de bine pauza asta!

Nu uita că în business, ca în orice altceva în viață, e nevoie să mai și.. stai 😊

Pe noi ne găsești pe Instagram: eu AICI și Andreea AICI – ne-ar plăcea să ne conectăm și acolo!

Până data viitoare,